Nu știi ce să faci? Atunci începe cu sfârșitul!

Vă propunem astăzi un articol despre dorințe și aspirații, planuri, eforturi, rezultate, reușite și tot ceea ce poate da un sens călătoriei fiecăruia dintre noi, atât în plan personal, cât și profesional. Dar, să o luăm pe rând și să începem cu începutul. Sau, mai bine zis, cu sfârșitul.

Căci așa începe orice călătorie: vedem cu ochii minții locul în care vrem să ajungem. Uneori totul e clar dintru început, alteori mai mult compus din fragmente mici despre care nici noi nu știm să spunem prea multe. Oricum ar fi, însă, simțim că e exact acel loc în care suntem în acord cu noi înșine, în care ne trăim valorile, fie că aceasta înseamnă împlinire, satisfacție, recunoaștere, succes sau orice altceva important pentru noi.

Desigur, dacă veți spune că nu toate călătoriile reușite se bazează pe un plan, pe o organizare precisă și că ele nu încep obligatoriu cu o destinație cunoscută, aveți dreptate. A păși în necunoscut, a te lăsa surprins de un drum, de o direcție sau de o oportunitate înseamnă a-ți împlini curiozitatea, a-ți testa abilitățile, chiar a te cunoaște mai bine pe tine însuți.

Întreabă-te, însă, dacă vrei să faci asta chiar de fiecare dată și în orice împrejurare. Cel mai probabil, îți dorești ca viața ta să aibă “sare și piper”; cu toate acestea, nu vrei să trăiești la voia întâmplării.

Dacă este așa, merită să afli mai multe despre cum să-ți conduci propria călătorie în modul cel mai potrivit pentru tine.

Fă primul pas: visează!

Nu orice vis se transformă într-o poveste de succes, dar orice poveste de succes are în spate un vis. Ca orice vis, el a părut iluzoriu și imposibil de atins la un moment dat. De câte ori n-ai auzit că “ești cu capul în nori” și că ar trebui “să revii cu picioarele pe pământ”? De câte ori ți s-a spus că “e prea frumos ca să fie adevărat”? Și, da, chiar tu ai recunoscut că imaginea din visul tău e departe. Totuși, ai continuat să crezi în el, să vezi un scop dincolo de realitatea fiecărei zile, să simți valoarea pe care ar aduce-o în viața ta și, poate, a celorlalți.

Atunci când începi cu un vis, te eliberezi de constrângeri, îți dai voie să întrevezi noi posibilități și acționezi cu energie și entuziasm.

Uneori, visul tău este atât de frumos, încât ți se alătură și alții și, împreună, călătoria devine mai ușoară și mai plăcută.

Dă o formă visului tău

Știi că orice drum începe cu primul pas. Pentru tine, acesta poate fi să dai o formă visului tău. Unde este destinația ta? Ce se află acolo? Dacă aspiri să îți întemeiezi o familie, cum arată ea? Dacă visezi să ai propria casă, cum ai descrie-o? Dacă îți dorești să conduci propriul business, despre ce este acesta?

Poate vei face un desen, îți vei compune un tablou de bord personal sau îți vei scrie un mesaj care să te inspire. Orice format vei alege, asigură-te că reprezentarea visului tău îți este la îndemână mereu, reamintindu-ți unde vrei să ajungi.

Fă saltul către realitate

Fiecare dintre noi are un vis, dar numai unii îl ating sau ajung măcar pe aproape. Exemplul oamenilor de succes ne arată că ceea ce au știut ei cel mai bine să facă a fost nu numai să țintească sus, ci și să acționeze, să treacă la fapte, să urmeze direcția dorită cu pași mai mici sau mai mari. Ei au văzut nu numai destinația finală, ci și drumul care duce către ea. Iar atunci când acesta nu exista, l-au creat chiar ei.

În drumul multora, începutul unui an nou e un moment important, acela al bilanțului realizărilor din anul trecut și al planurilor pentru anul ce vine. Este momentul în care rămân uimiți de viteza cu care a trecut timpul și de cât de puține lucruri la care visau cu un an în urmă au realizat între timp. Este momentul la care își promit lor înșiși că se vor lăsa de fumat, că vor merge la sală, că se vor vedea mai des cu prietenii, că își vor schimba locul de muncă și că, în general, vor mai face un pas către visul lor.

Conform unui sondaj efectuat de Statistic Brain Research Institute în ianuarie 2017, 17% dintre participanți își propun obiective personale doar uneori, iar 41% o fac frecvent cu ocazia anului nou. Dintre aceștia, doar puțin peste jumătate simt că au avut măcar un succes parțial în privința obținerii rezultatelor dorite. Totuși, șansa de a-ți atinge obiectivele este de zece ori mai mare atunci când îți formulezi în mod explicit obiective decât atunci când visul rămâne doar în mintea ta.

Să aruncăm o privire asupra filmului care rulează pentru mulți dintre noi. Ne spunem că vrem “să slăbim”, “să adoptăm un stil de viață sănătos”, să “demarăm un proiect nou” sau “să plecăm într-o vacanță de vis”, după care așteptăm ca lucrurile să meargă în direcția dorită de noi. Dacă a trecut o săptămână sau o lună și nu s-a întâmplat nimic, a fost doar pentru că nu am avut ocazia, timpul nu ne-a permis sau condițiile nu ne-au fost favorabile. După încă o lună sau un trimestru în care nu s-a schimbat nimic, ne îmbărbătăm cu ideea că mai avem încă o jumătate de an la dispoziție și, oricum, prioritățile momentului au…prioritate. Va veni și vremea pentru sală, proiect sau vacantă. Nici nu mai numărăm lunile care trec, când deja este din nou sfârșit de an. Bilanț, uimire, noi rezoluții și tot așa, același film rulează din nou.

Momentul în care te întrebi de ce n-a funcționat este momentul adevărului. Întreabă-te ce ai făcut tu ca lucrurile să se întâmple. Dacă răspunsul este că ai așteptat și ai sperat până în ultima clipă, atunci știi că trebuie să faci altceva, dacă vrei să obții rezultate mai bune. Este momentul în care e necesar să faci un pas mai departe. Ești gata să abandonezi atitudinea de a avea așteptări și să treci la acțiune, asumându-ți obiective?

Cum să formulezi obiective care te conduc către rezultate

Atunci când îți stabilești obiective fie pe plan personal, fie în zona profesională, asigură-te că ele sunt:

  • Formulate pozitiv și la timpul prezent

Atunci când comanzi un taxi, îi spui șoferului unde vrei să te ducă și nu unde nu vrei să mergi. Amintește-ți de asta atunci când ești tentat să îți stabilești ca obiectiv “să nu mai fiu sedentar”, “să nu mai muncesc peste program” sau “să nu mai fumez atât de mult”. Observă ce fel de emoții trăiești și cum răspunde corpul tău atunci când folosești acest gen de formulări.

Reformulează în mod pozitiv, precum “fac mișcare”, “timpul alocat activității profesionale este rezonabil și potrivit mie”, “fumez moderat” și fii atent la creșterea nivelului tău de energie și motivare pentru a trece la acțiune.

Formulează obiectivele în prezent, căci astfel te poți vizualiza deja în situația în care ți-ai atins scopul propus.

  • În control personal

Verifică faptul că atingerea obiectivului propus depinde de tine, în acest fel vei știi că dacă faci acțiunile potrivite, vei obține rezultatul dorit. Atunci când realizarea obiectivului tău este în puterea altora, șansele de succes scad simțitor, la fel și angajamentul și motivarea ta.

  • Clar definite

Descrie cum vei ști că ți-ai atins obiectivul, folosind puncte de referință externe, precum “ocup poziția de asistent de marketing” sau “am un apartament proprietate personală”, dar și interne ca de exemplu “mă simt liber să iau decizii” ori “corpul meu este energizat”. Astfel, cunoscând starea dorită, vei putea monitoriza permanent progresul tău și vei ști când te apropii de rezultatul urmărit.

  • Ecologice

Asigură-te că atingerea obiectivului tău este benefică atât pentru tine, cât și pentru cei din jur, asupra cărora se va reflecta rezultatul pe care îl vei obține. Îndeplinirea unui obiectiv care vizează doar propria stare de bine va aduce satisfacție personală doar pe termen scurt, pe termen lung afectând însă starea întregului sistem din care faci parte și, implicit, pe tine.

Utilizând acest cadru pentru definirea obiectivelor tale, poți folosi următoarea metodă practică de lucru:

Pasul 1: Fă o descriere specifică a ceea ce vrei să obții. Evită generalizările sau formulările imprecise.

Pasul 2: Asociază-i obiectivului o măsură cantitativă sau calitativă în termeni de rezultate dorite. Alege formulări exacte, evitând termeni precum “destul de…”, “ceva mai mare…” sau “cât mai….”.

Pasul 3: Asigură-te că obiectivul tău este ambițios și că atingerea lui presupune un efort din partea ta. Dacă obiectivul este realizabil foarte ușor sau chiar de la sine, gradul tău de mobilizare va fi redus.

Pasul 4: Verifică dacă obiectivul este realizabil. Numai atunci când percepem că avem o șansă de reușită rezonabilă, angajamentul în acțiune este înalt.

Pasul 5: Stabilește o perioadă de timp pentru atingerea obiectivului tău. Fără aceasta, cel mai probabil nu vei trece la acțiune niciodată sau, dacă o vei face, riscul de a abandona crește substanțial.

 

Lasă un răspuns