1.1) Urmează sfaturi binevoitoare de la persoane care „știu mai bine”!
Toți am fost puși în situația în care alții cred că știu mai bine decât noi ce ni se potrivește, ce ne place și ce putem face – din păcate astfel de sfaturi binevoitoare ajung de multe ori să ne îndrepte spre o carieră nepotrivită și spre niște alegeri care ne impactează în mod nepotrivit mai multe laturi ale vieții.
Evident, aceste persoane, de cele mai multe ori, ne oferă sfaturi cu scopul de a ne proteja sau ajuta. Din păcate, aceste sfaturi vin din niște temeri și preconcepții formate în urma experiențelor fiecărei persoane în parte, sau în urma părerilor auzite de la terți. Asta înseamnă că un angajator care ție ți-ar putea fi potrivit, altora le poate părea complet nepotrivit, așadar ei vor oferi feedback negativ. Acest lucru se poate aplica și la o poziție sau un rol în companie, dar chiar și la viziunea lor despre o industrie.
Din acest motiv, precum și datorită faptului că nimeni nu te cunoaște atât de bine pe cât te cunoști tu, indicat este să te bazezi, în primul rând, pe experiențele tale, pe preferințele tale și pe capacitatea ta de a filtra informația primită, astfel încât să rămâi numai cu ce este relevant pentru tine.
1.2) Filtrează informațiile primite!
Nu uita că ai o viață unică și complexă. Nimeni nu trăiește pentru tine și nu poate să te cunoască întru totul. Tu ai anumite experiențe interpretate de către harta ta interioară într-un mod diferit de cum le-ar fi interpretat alte persoane, ceea ce înseamnă că și felul în care acestea îți influențează viața este diferit de cum ar impacta viața altora.
Tu ești cea mai în măsură persoană să stabilească ce este potrivit pentru tine și să decidă cum te face un anumit job, sau o anumită perspectivă să te simți. Este în regulă să îți asumi riscuri calculate, este în regulă să te îndrepți în altă direcție și să te reinventezi.
Tu ești persoana care măsoară experiențele trecute, informațiile primite de la cei din jur (mai mult sau mai puțin subiective), tu ești decidentul relevanței informațiilor.
Nu uita că nu trăiește altcineva pentru tine.

2.1) Fă-o pentru notorietate și aleargă după titluri (prestigiu)!
Sunt multe cuvinte cheie care ne oferă anumite repere despre persoanele alături de care stăm de vorbă, ca de exemplu un anumit titlu pe o carte de vizită sau o semnătură din e-mail. Acestea aduc cu sine anumite standarde și așteptări pe care ni le formăm, de multe ori, despre interlocutorii noștri.
Ai avut momente în care cineva din jurul tău nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor? Dar de surprize plăcute, în care persoana cu care ai interacționat ți-a depășit așteptările? Ambele sunt situații cu care te vei întâlni și în viitor. Acestea sunt situații în care notorietatea și prestigiul provenite din a lucra într-un anumit domeniu sau din a avea o poziție cu un anumit nume ajung să conteze semnificativ mai puțin.
De aceea ideal este să te orientezi spre ceva ce chiar vrei să faci și către care chiar ești dispus(ă) să lucrezi pe termen lung, nu către un titlu. Este vorba despre activitățile pe care le vei face zilnic, despre mediul și domeniul în care vei lucra, precum și despre ceea ce dorești să faci în afara celor 8 ore clasice de lucru, evitând, astfel, burnout-ul și situații precum neidentificarea cu locul de muncă, trăirea într-o stare emoțională și spirituală proastă în mod continuu și chiar somatizarea acestor emoții, ajungând astfel bolnav fizic.
2.2) Pune-ți în valoare cunoștințele și abilitățile!
Tu cum îți imaginezi o zi de lucru completă în situația ideală? Imaginează-ți câte ore stai la birou, câte ore faci cercetare, cât timp petreci învățând, câte ore petreci în afara biroului, ce fel de activități desfășori în afara biroului, cât timp petreci comunicând cu persoane din afara companiei, câte ore petreci scriind rapoarte, ce alte tipuri de activități ai, în ce proporție sunt activități de rutină, de analiză sau creative, etc. Este jobul pe care îl ai în vedere unul unde ziua arată astfel măcar în proporție de 70%? Dacă da, atunci este minunat fiindcă poți să te concentrezi pe a te dezvolta în continuare. Dacă, însă, nu te regăsești într-o zi obișnuită (cu tot cu activitățile de rutină, sau mai puțin plăcute) atunci poate ar putea să te ajute să te reorientezi către ceva ce ți se potrivește mai bine.
Până la urmă poate un job de specialist ți-ar face mai mare plăcere decât un job de top management, iar dacă tot petrecem mai bine de jumătate din zi la locul de muncă sau în activități conexe, merităm să fie în acord cu valorile și idealurile noastre. Important este ca la finalul zilei tu să te poți simți în acord cu valorile și idealurile tale.

3.1) Alege ce e „la modă” acum!
Mulți dintre noi suntem în pericolul de a cădea în capcana „joburilor trendy”, a joburilor care în momentul de față sunt mai bănoase, mai ușoare, mai rapide, mai bine cunoscute, sau unde se fac cele mai multe angajări. Joburi pe care mulți din jurul nostru vor să le obțină. Însă dacă ne orientăm către acele joburi care „prind bine” în prezent s-ar putea să ne regăsim în situația în care, din cauza gândirii pe termen scurt, devenim neangajabili în viitor. Din acest motiv putem să ne regăsim în situația în care s-au aflat înaintea noastră și alți specialiști în diferite arii, care fie au devenit irelevante, fie au devenit automatizate, fie au suferit schimbări majore, lăsând un număr mare de oameni în urmă și păstrând numai oamenii cu adevărat interesați de aceste arii și care s-au perfecționat în mod continuu, chiar și pe cont propriu.
Acest lucru se întâmplă din cauza punerii prezentului în prim-plan, fără a ne gândi dacă suntem dispuși să ne dezvoltăm în direcția asta în mod continuu, sau dacă ne-ar face cu adevărat plăcere să lucrăm în domeniul respectiv pe termen lung. Totuși, cariera ține o viață (chiar dacă facem o reorientare la un moment dat), pe când moda ține un sezon. Precum diferența dintre stilul vestimentar și hainele trendy, de duzină. Ceva ce ni se potrivește și ne place se va putea purta mulți ani, pe când un articol vestimentar la modă se va purta numai un sezon, dacă scopul acestuia este numai de a ne afla în ton cu moda.
Evident, un job nu este ceva ce trebuie să țină doar 2-3 luni, iar în câmpul muncii un sezon poate să țină oriunde între unul și cinci ani. Așadar întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este „mă văd făcând asta peste cinci ani?”. Ia în considerare și posibilitatea de a crește pe plan vertical (către poziții de management) sau orizontal (către poziții de specialist). Multe joburi se automatizează în prezent, așadar posibilitatea de dezvoltare personală și profesională, precum și dorința de a lucra în sensul acesta, în acel domeniu, sunt elemente vitale în cariera potrivită.
3.2) Gândește în perspectivă!
Pe cât de „la modă” pot fi joburile, pe atât de ușor putem să ne regăsim în situația de a deveni irelevanți sau neangajabili din cauza neadaptării la nou, sau a deschiderii spre învățare.
Ce putem face pentru a ne feri de aceste variante sumbre? Păi putem începe prin a ne concentra pe dezvoltarea noastră continuă. Acest lucru înseamnă că este important, atât să ne orientăm spre dezvoltarea competențelor tehnice (limbi străine, software, hardware, limbaje de programare etc.) precum și spre orientarea competențelor interpersonale (leadership, dezvoltare personală, comunicare, lucrul în echipă, facilitare etc.) în egală măsură. Ba chiar să căutăm periodic articole de specialitate în care să putem observa care sunt competențele dorite la nivel național sau global.
Lumea evoluează din punct de vedere tehnologic, informațional și cultural în mod constant și din ce în ce mai repede. Așadar, pe lângă dezvoltarea competențelor existente, sau dobândirea unora noi, putem să fim atenți și la competențele transferabile și la pluridisciplinaritatea specifică sistemului educațional românesc. Aceste lucruri pot deveni atuuri, iar dacă sunt folosite corespunzător ne pot menține relevanți și dezirabili.

4.1) Conformează-te!
Te poți gândi că fiecare dintre noi este diferit într-un anumit fel și că fiecare perioadă istorică vine la pachet cu oportunități și provocări; sau poți să te uiți în proximitate și să vezi că străbunicul a fost tâmplar, bunicul a fost tâmplar, tatăl la fel… și să te conformezi.
Nu ai obligația de a menține status-quo-ul familiei, prin respectarea meseriei cu tradiție în aceasta, la fel cum nu ești obligat să accepți un job doar pentru că mama, tata, bunicul sau bunica au vorbit cu „doamna de la personal care o cunoaște pe șefa de la financiar”. Poți refuza astfel de joburi, poți refuza să îți creezi obligații familiale, sau poți considera că acceptarea unei astfel de poziții te ajută să înveți ceva nou și să îți dai seama dacă un anumit tip de loc de muncă și un anumit domeniu ți se potrivesc. Indiferent cum vezi lucrurile, important este ca tu să fii decidentul fiindcă tu ești actorul principal în cariera ta.
Mereu vor exista joburi la îndemână sau companii unde se întâmplă să avem o persoană cunoscută și nu există o variantă corectă sau greșită; doar asigură-te că varianta pe care o alegi este cu adevărat a ta și este asumată!

4.2) Stabilește-ți propriul drum!
Alege mereu acele joburi cu care poți să te împaci. Asta înseamnă că alegerile ar fi asumate și sănătoase. Adică să nu faci compromisuri pe care nu ți le permiți (financiare, spirituale, morale etc.) în momentul în care alegi un job. Gândește-te la ce e cel mai important pentru tine și alege jobul în funcție de asta (indiferent dacă e vorba despre ospătărie sau contabilitate). Un exemplu de astfel de întrebări, importante pentru fiecare dintre noi, ar fi: Care e mediul de lucru potrivit pentru tine? Valorile companiei/echipei se aliniază cu ale tale? Ai ce învăța de acolo? Te poți dezvolta?
Ia cariera pas cu pas, gândește-te periodic la ce vrei să faci și încotro vrei să o apuci. Nu este atât de important dacă ajungi acolo unde ți-ai propus acum 10 ani, atât timp cât ești mulțumit(ă) cu direcția în care te îndrepți. Fii dispus(ă) să îți schimbi așteptările și să te adaptezi la nevoile, valorile și credințele tale precum și la nevoile și orizonturile piețelor care îți sunt de interes.
Mai bine îți dai seama că vrei să o iei de la zero, în cu totul alt domeniu, decât să rămâi într-un domeniu care te nemulțumește. Evident, poate îți place domeniul în continuare, dar te-ai hotărât că vrei să te specializezi. Nu e nimic greșit în asta. După cum am spus și anterior, nu există o singură rețetă. Voi decideți ce este potrivit pentru voi și cariera voastră.
Nu vă puneți singuri piedici de tipul „trebuie să mă fac inginer pentru că tata a fost inginer” sau „trebuie să mă fac translator pentru că asta se asteaptă lumea de la mine”- nu trebuie să nimic. Este perfect în regulă să te răzgândești și să schimbi cariera atunci când nu ți se mai potrivește. Te poți reinventa la orice vârstă și să abordezi alt domeniu, sau chiar să îți încerci norocul în antreprenoriat. Poți oricând să te întorci, dacă nu ți se potrivește.
Nu uita: atât timp cât este o acțiune ecologică (sănătoasă pentru tine și care nu le face rău celor din jur) și care funcționează pentru tine, nu contează dacă nu e ceea ce dorea altcineva.

5.1) Mergi la sigur!
Gândește-te la ce anume face un job să fie sau să devină sigur.
Faptul că multe persoane spun că este? Numărul de universități, facultăți și academii care oferă programe de studiu în domeniul respectiv? Gradul de stabilitate al unei companii? Șansele teoretice de a nu se automatiza în următorii 5 ani?
Oamenii se mai și înșeală, au existat mereu domenii cu angajabilitate mai mare sau mai mică după facultate, au mai fost luate decizii de disponibilizare a angajaților și la fiecare câțiva ani apar poziții care nu au existat anterior. Dincolo de a avea un job „sigur”, fiecare dintre noi se poate concentra pe un job plăcut, care să ne bifeze criteriile interne, respectiv pe crearea unei rețele de conexiuni la care să apelăm la nevoie.
5.2) Menține-te relevant!
Este, într-adevăr, important să gândim în perspectivă, dar asta nu înseamnă să facem o anumită facultate și să ne angajăm într-o anumită poziție din teama de a nu rămâne șomeri. A gândi în perspectivă în secolul XXI se referă la a învăța cât mai mult. Lifelong learning nu este numai un termen frumos, este o necesitate. Învață lucruri variate, din mai multe domenii și utilizează cunoștințele la actualul job. Dezvoltă-te ca persoană, dar și ca profesionist, află-te la zi cu noutățile din domeniul tău, dar nu te plafona.
Pluridisciplinaritatea și deschiderea spre riscuri calculate sunt prietenii tăi. Asta nu înseamnă că trebuie să rămâi generalist și că nu te poți specializa în ceva, ci că este bine să nu te mulțumești cu a ști un singur lucru. Specializarea în software-ul x sau y nu exclude posibilitatea de a face coaching, de a învăța o limbă străină, de a învăța limbaje de programare, software nou, sau de a dobândi alte astfel de abilități care te pot diferenția și chiar recomanda în timp.

6.1) Fii super(ficial)!
Noi considerăm că avem cu toții datoria de a ne creea singuri propriul traseu și să ne stabilim singuri așteptările despre lucrurile din jurul nostru; implicit despre domenii profesionale, joburi și interese. Până să lucrăm într-un domeniu nou, ne putem forma o opinie mai ancorată în realitate, de la oameni care fac asta deja, eventual la același angajator pe care ni-l căutăm.
În același timp, dincolo de cuvintele pompoase din anunțurile de joburi, idei care se vehiculează în media și opinii externe, va exista mereu o perspectivă mai importantă: perspectiva ta. Un domeniu poate arăta bine pe hârtie, însă nu vom știi cât de potrivit este pentru noi până nu desfășurăm activități concrete, specifice domeniului.
Noi stabilim cât de ușor/greu, antrenant/static este un job și ne vom putea forma o opinie în cunoștință de cauză doar după ce experimentăm; în caz contrar, vom rămâne mereu cu o serie de presupuneri mai mult sau mai puțin întemeiate despre mediul înconjurător.
6.2) Experimentează și dezvoltă-ți abilitățile!
Nu lăsa superficialitatea și lenea să aleagă în locul tău. Atunci când alegi un job doar pentru că „sună bine”, anunțul de angajare este drăguț sau pentru că ai mai auzit de el, sau pentru că știi pe cineva bani care face asta și „are mulți bani”, riști să cazi în capcana jobului nepotrivit. Pe lângă faptul că situația financiară a cunoștinței s-ar putea să fie diferită de a ta, tu nu ai de unde să știi ce face omul acela zilnic. Nu vezi munca din spatele banilor, nu știi ce activități are și te poți trezi în situația în care nu ești bun la jobul respectiv, sau poate știi să faci bine activitățile, dar îți displac profund și te duci cu silă la muncă.
Înainte de a alege jobul este bine să cauți detalii de la oameni care lucrează sau au lucrat în acea poziție, de preferat la același angajator, de pe site-uri cu reviews, din articole despre acel domeniu și acel tip de poziții. Ideal este dacă știi că ți-ar plăcea să faci măcar jumătate din activități. Află care sunt activitățile zilnice, care sunt cele mai rare, cum este angajatorul, cum este domeniul și orice altceva ar mai putea avea un impact asupra ta.
Poți, de asemenea, să te îndrepți în direcția potrivită în urma timpului petrecut în facultate, prin participarea la activități extracurriculare ca de exemplu: participarea la conferințe, activități de voluntariat, internshipuri/practici de specialitate și prin aderarea la asociații studențești. Cu cât încerci astfel de activități mai variate, cu atât vei avea o idee mai bună despre ce vrei să faci în viitor.
De asemenea, este foarte important să înveți pe cont propriu, prin participarea la cursuri (gratuite sau plătite) și la evenimente de specialitate. Cu cât înveți mai multe, cu atât îți va fi mai ușor să găsești joburi potrivite pentru tine.
Până la urmă cel mai sigur mod de a afla dacă îți place ceva este să încerci.

7.1) Vânează banii și beneficiile!
Pachetul salarial și beneficiile se află, cel mai probabil, în top 10 criterii de angajare pentru aproape fiecare dintre noi, este adevărat. Însă câți dintre noi putem spune cu maximă siguranță că ocupă detașat prima poziție? Adică, realist vorbind, câți dintre noi am da curs unui șir nedeterminat de joburi în cariera noastră punând în plan principal salariului și beneficiile, iar în plan secundar, terțiar sau mai jos aspecte precum relația cu managerul direct, opțiunile de avansare și dezvoltare în companie, mediul de lucru, oportunitățile de învățare sau distanța fată de casă?
La sfârșitul unui zile de muncă, când ajungi acasă, e posibil să vorbești mai des despre cât de bine te-ai înțeles cu șeful, colegii, ce ai reușit să obții din lucrul cu clienții sau cât de satisfăcut ești cu ceea ce faci, pe când salariul… acela intră pe card cam odată pe lună.
7.2) Respectă-ți valorile!
Gândește-te profund și realist la ce este cu adevărat important pentru tine acum. La ce nu vrei să renunți? Există anumite activități pe care îți dorești cu adevărat să le faci la locul de muncă? Există aptitudini pe care le ai și pe care vrei să le folosești cu precădere? Există valori morale peste care nu ai vrea să treci?
Evident, dorințele, nevoile, credințele și valorile noastre se pot schimba în timp, dar în această situație poți să te reinventezi. Poți „reconfigura traseul” carierei tale, poți învăța lucruri noi și te poți orienta către alt tip de poziție în companie, sau chiar te poți orienta spre o poziție într-o companie ale cărei valori se aliniază mai bine cu ale tale.
Dacă alergi numai după bani și acesta este singurul lucru important pentru tine poți lucra inclusiv în zone poate mai puțin potrivite felului tău de a fi, dar bănoase. Salarii mari poți obține inclusiv lucrând în call center, sau ca vidanjor, nu trebuie neapărat să fii client owner la o firmă mare. Totuși, gândește-te bine dacă ești dispus să faci aceste compromisuri, atunci când știi că un anumit tip de job ți-ar crea disconfort psihic. I-ai spune bunicii tale despre jobul tău? Ai discuta despre el la o întâlnire? Ești mulțumit când ajungi seara acasă? Dimineața te gândești că vrei să-ți dai demisia? Acestea sunt semne că nu ești în locul potrivit. Așadar, pentru a trăi sănătos este important ca jobul să îți fie potrivit. Nu îți vinde sufletul pentru un salariu mai mare, ci orientează-te spre ceva congruent cu nivelul tău de cunoștințe, cu personalitatea ta, cu nevoile tale, cu valorile pe care le ai și cu mediul în care vrei să îți petreci timpul.
Dacă jobul este în antiteză cu tine ca persoană, te vei găsi în situația în care ajungi la burnout, ai momente de iritabilitate crescută, îți sunt afectate chiar și relațiile din afara locului de muncă, sănătatea fizică și emoțională și chiar și capacitatea de învățare.
De ce crezi că anumite companii îți oferă, printre beneficii, confort sporit, loc de somn la birou și alte cele? Acestea sunt niște beneficii foarte frumoase, care aproape tuturor le plac, dar ați observat că multe firme care le oferă au angajați care lucrează 70 de ore pe săptămână, lăsând echilibrul pe plan secundar? Evident, tuturor ne place să avem cât mai multe beneficii și cât mai mulți bani, dar chiar sunt acestea cele mai importante lucruri? O altă capcană a numărului mare de beneficii este că îți va fi mai greu să găsești un job nou, atunci când vei vrea să schimbi locul de muncă. Mai exact îți va fi greu să te duci la un angajator care oferă cu câteva sute de lei mai mult dacă nu îți oferă și spațiu de dormit, masaj, mâncare și alte beneficii, chiar dacă poate jobul în sine ți-ar plăcea mai mult.
În esență, tuturor ne plac banii și beneficiile extrasalariale, dar ideal este să vedem și dincolo de ele.

Cu ce ar trebui să rămânem în urma lecturării acestui articol?
În primul rând că nu există o rețetă universal valabilă. Fiecare dintre noi este diferit, iar ceva ce vouă vi se potrivește ar putea să fie complet greșit pentru altcineva. În al doilea rând că nu este niciodată greșit să realizați că nu vă place drumul pe care ați pornit. Puteți să schimbați direcția carierei. În al treilea rând este bine să rețineți că nu trebuie neapărat să devenim toți CEO pentru a avea o carieră de succes. Succesul îl definiți voi pentru voi înșivă, iar dacă a fi un specialist este mai important pentru voi, atunci este irelevant ce părere au alte persoane.
Nu uitați să experimentați și să descoperiți ce funcționează cel mai bine pentru voi! Puteți învăța ceva nou oriunde, iar apoi să preluați abilitățile dobândite la un job și să le folosiți la altul, din alt domeniu.
Viitorul este despre abilitatea de a ne adapta și de a învăța! Vor rămâne în urmă numai cei ce resping schimbarea, așadar nu vă faceți griji că nu veți găsi job dacă vreți să faceți ceva ce vă place cu adevărat.
Găsește ajutor pentru carieră aici.