4 idei ca să-ți redescoperi inspirația la locul de muncă

Se spune că atunci când avem inspiraţie, totul merge strună. Ce facem are un rost şi simțim că talentul nostru e folosit cum trebuie. Cu alte cuvinte, facem ce ar trebui să facem.

Iar apoi, pur şi simplu, inspiraţia dispare. Poate fi din cauza unui comentariu negativ din partea şefului ori pentru că nu te atrage foarte mult o anume sarcină. Inspiraţia poate varia şi e dificil de recuperat, odată pierdută. Chiar şi atunci când ai norocul să-ţi placă munca pe care o faci, se întâmplă să treci prin perioade îndelungate în care să fii nevoit să faci eforturi ca să muncești din nou cu entuziasm.

Cum lipsa de inspiraţie la locul de muncă poate fi o problemă, mulţi manageri încearcă să înţeleagă de ce ajung în astfel de situaţii: Este compania de vină? Sau contextul ori circumstanţele? Sau sunt chiar ei motivul?

Unii psihologi precum Todd Thrash și Andrew Elliot au studiat inspirația, ca fenomen, de mai multe decenii și au identificat trei elemente ce apar atunci când suntem inspirați:

  • vedem mai multe posibilități
  • suntem mai receptivi la factori externi
  • ne simţim energici şi motivaţi

Din fericire, inspiraţia nu este o stare de spirit statică, ci un proces pe care îl putem dezvolta. Chiar dacă nu ne putem forţa să fim inspiraţi, putem crea un context propice care să ne stimuleze.

Iată 4 posibile soluții:

1. Nu pierdeţi timp aşteptând să fiţi într-o stare mai bună.

Când sunteți lipsiți de inspiraţie, este normal să vă simțiți blocați, iar lipsa de acţiune este un duşman în acest caz. Inspiraţia nu vine dacă staţi la birou şi răspundeţi la mesajele primite și nici aşteptând vreo sclipire de moment care să vă aducă o schimbare în bine.

Cercetările în domeniul terapiei cognitiv comportamentale arată că gândurile şi sentimentele noastre sunt determinate de comportamentul pe care îl avem. Când facem ceva diferit, simţim ceva diferit.

Conştientizaţi faptul că orice acţiune pe care o faceţi vă poate deschide noi oportunităţi şi vă dezvăluie noi stări de spirit pe care nici nu le bănuiți. Nu uitați că, adesea, puteţi controla mediul de lucru mai mult decât aţi crede că este posibil.

2. Dezvoltaţi o “rutină” a inspiraţiei.

Când deja excelaţi într-un domeniu, e normal să nu vă mai puneţi problema să învăţați ceva nou. Însă unii cercetători au descoperit că atunci când oamenii cred că sunt experţi într-un domeniu, devin mai închişi și dezvoltă ceea ce se cheamă “dogmatism dobândit”. De aceea, reamintiți-vă că, de cele mai multe ori, inspiraţia vine și se păstrează cu ajutorul experienţelor şi informaţiilor noi, ce se pot concretiza în descoperiri personale.

Alegeţi ce vi se potriveşte şi organizaţi-vă timpul pentru a integra în rutina proprie activităţi ce stimulează inspirația: urmați un curs care vă dezvoltă o abilitate nouă, citiţi o carte sau articole de interes, participaţi la întâlniri cu profesionişti, mergeţi într-o călătorie. De exemplu, Bill Gates, obişnuia să plece de la birou câte o săptămână, de două ori pe an, pentru a găsi idei noi. Pentru cei mai mulţi dintre noi, un astfel de plan nu este posibil, dar vă puteţi dedica măcar câteva ore pe săptămână pentru a vă extinde orizonturile.

3. Găsiţi prieteni noi.

Persoanele cu care ne petrecem timpul ne pot influenţa starea de spirit şi atitudinea și ne întăresc propriile covingeri. Putem găsi persoane cu care să vorbim despre aceleaşi subiecte, de interes pentru ambele părţi, săptămâni întregi.

Totuși. atunci când ieşiţi din birou şi întâlniţi oameni noi ce activează în alte domenii, ei pot deveni sursă de inspiraţie, căci puteți învăţa din experienţele lor, diferite faţă de ce ştiați până acum. Acestea stimulează apariția unor noi idei şi posibilități pentru viitor.

Atunci când vă alegeți persoane mai experimentate drept exemple de urmat, vă puteți regândi propria voastră situaţie şi puteți identifica noi oportunități. Faceţi o listă cu oameni care au calităţi pe care le admiraţi. Nu trebuie să stabiliţi vreo relaţie formală cu aceştia, este de ajuns să îi observaţi, fără să ştie.

4. Restrângeţi-vă alternativele.

Câteodată nu ne găsim motivarea, pentru că nu suntem siguri ce trebuie să facem – să rămânem la locul de muncă, să alegem altul, să încercăm o nouă carieră, să schimbăm departamentul, să cerem o promovare. Prea multe opţiuni ne pot bloca şi până la urmă nu mai facem nimic.

Dar atunci când selectaţi din variantele disponibile, vă va fi mai uşor să acţionaţi. Notaţi-vă opţiunile şi să alegeți, în ordine, trei dintre acestea, care vi se par mai interesante. Apoi alocați-vă timp să acționați în direcțiile alese.

Aceste soluții sunt utile nu doar în situaţiile în care nu mai aveţi inspiraţie la locul de muncă, ci sunt valabile şi atunci când totul merge bine şi doriţi să fie în continuare aşa.

Nu aşteptați să vă vină inspiraţia, căutați-o. Iar dacă nu o găsiți, măcar veți avea ceva ce seamănă izbitor cu ea” spunea Jack London.  Depinde doar de voi să vă creaţi noi oportunităţi!

Articolul original poate fi consultat aici.

Lasă un răspuns